ROMÂNII DE LÂNGĂ ROMÂNIA

Andrei Răutu

Crucificarea românilor din Valea Timocului

În ciuda faptului că Serbia va intra într-o bună zi, poate nu chiar atât de îndepărtată, în Uniunea Europeană, Ministerul Culturii de la Belgrad, la intervenţia expresă a Patriarhiei lui Pavle, a respins în repetate rânduri memoriile înaintate de reprezentanţii Eparhiei de la Vârşeţ, prin care se solicita introducerea orelor de religie ortodoxă în şcolile cu predare în limba română. Iar autorităţile ecleziastice sârbe resping, în ciuda principiului unităţii ortodoxe şi al reciprocităţii, recunoaşterea episcopiei române de la Vârşeţ. Problema prigonirii românilor timoceni a ajuns totuşi, în sfârşit, în atenţia Consiliului Europei.

După căderea dictaturilor comuniste din ţările Europei de Est, comunitatea românească din Serbia, mai ales cea din Valea Timocului, a continuat să se confrunte cu gravele probleme de recunoaştere a propriei identităţi etnice româneşti. Aceasta din cauza naţionalismului intransigent devenit politică oficială a autorităţilor de la Belgrad şi a Bisericii Ortodoxe Sârbe (BOS), care desconsideră valoarea fundamentală creştină a toleranţei.

În prezent, în Banatul sârbesc (Voivodina), circa 30 de parohii ortodoxe româneşti, subordonate canonic Episcopiei Ortodoxe Române de la Vârşeţ, deservesc peste 40.000 de etnici români. Fost vicariat (recunoscut de sârbi pe vremea dictaturii comuniste, în 1971), Episcopia de la Vârşeţ a primit acest statut de la Biserica Ortodoxă Română (BOR) în anul 1997, la cererile stăruitoare ale clericilor şi credincioşilor români din Serbia şi în contrapartidă cu iniţiativa similară a BOS de a acorda rangul de eparhie vicariatului sârb de la Timişoara.

Deşi Patriarhia Română, în spiritul unităţii ortodoxe, a recunoscut noua episcopie a comunităţii sârbe din România, autorităţile ecleziastice de la Belgrad nu au procedat în acelaşi mod, apreciind drept „expansionistă, necanonică şi nejustificată imixtiunea BOR, deoarece pentru minoritatea română slab reprezentată demografic în Serbia, Vicariatul de la Vârşeţ este mai mult decât satisfăcător“. Patriarhia de la Belgrad omitea faptul că episcopia românească îi avea în vedere şi pe românii ortodocşi din Valea Timocului, care numără peste un milion de suflete. Teama şi ura naţional-comunismului ortodox sârb s-au abătut asupra preoţilor şi enoriaşilor timoceni, prigoniţi în tentativa lor de a-şi apăra credinţa ortodoxă românească.

Discriminarea religioasă dezlănţuită de instituţiile civile şi ecleziastice sârbe asupra românilor timoceni i-a obligat pe preoţii acestora să oficieze serviciul divin în limba slavonă, fiind ameninţaţi cu anatema de către episcopul sârb Iustin de Timoc şi cu persecuţii fizice de către autorităţile laice, dacă vor îndrăzni să încalce interdicţia de a ţine slujba în limba în care s-au născut. Lăcaşele de cult româneşti au căzut pradă paraginii, refuzându-se cu ură alocarea sau primirea de fonduri pentru reabilitarea acestora. Despre proiecte de ridicare de noi biserici nici nu încape vorba, autorităţile ortodoxe sârbe fiind însă tacit şi complice de acord ca neoprotestanţii să beneficieze de un tratament preferenţial.

Patrimoniul religios din Serbia care a aparţinut BOR înainte de 1945 (87 de biserici şi circa 20 de mânăstiri) este ţinut în continuare captiv de Patriarhia de la Belgrad, care, sub pretext că nu există cadrul legal pentru retrocedare, îl lasă să se prăbuşească, în timp ce fariseii sârbi susţin, în mod umilitor şi provocator, că timocenii, mult mai vechi decât ei în sudul Dunării, moştenitori ai romanităţii orientale, sunt „slavi românizaţi“.

În ciuda faptului că Serbia va intra într-o bună zi, poate nu chiar atât de îndepărtată, în Uniunea Europeană, Ministerul Culturii de la Belgrad, la intervenţia expresă a Patriarhiei lui Pavle, a respins totuşi în repetate rânduri memoriile înaintate de reprezentanţii Eparhiei de la Vârşeţ, prin care se solicita introducerea orelor de religie ortodoxă în şcolile cu predare în limba română.

Episcopul român din Serbia, Daniel Stoenescu, este discreditat şi prigonit în permanent de Patriarhia sârbă şi de aliaţii săi români care, renegându-şi originea, s-au adunat în jurul fostului vicar de Vârşeţ, Moise Ianeş. S-a ajuns ca acesta să boicoteze cu sârg iniţiativa lui Daniel Stoenecu de a construi un sediu pentru Centrul Pastoral şi Cultural din Vârşeţ, unde valorile religioase şi culturale româneşti să fie la ele acasă, acuzând că înaltul prelat român foloseşte în mod discreţionar banii primiţi de la Patriarhia Română.

Gilles Rere (fostul reprezentant al Comisiei Europene însărcinat cu protecţia drepturilor minorităţilor, trimis anul trecut în documentare în Valea Timocului) constata diplomatic că în cadrul Patriarhiei Sârbe există două curente de opinie: unul prooccidental, timid şi incipient, care doreşte toleranţă în cadrul bisericii şi care, în spiritul democratic european, este favorabil acordării de drepturi religioase pentru minorităţile conlocuitoare; şi un al doilea care însă susţine agresiv şi sălbatic poziţia ultranaţionalistă a patriarhului Pavle de a nu recunoaşte romanitatea românilor timoceni. Oficialul european aprecia însă cu scepticism că problema acordării drepturilor religioase pentru fraţii noştri întru neam şi credinţă din Valea Timocului nu va putea fi soluţionată decât după moartea lui Pavle, căruia canoanele bisericeşti îi conferă privilegiul de a nu fi schimbat sau înlocuit.

Diversiunea aprinderii scandalului generat de construirea bisericii timocene de la Malainiţa, ameninţată cu demolarea, ca în vremea dictaturilor staliniste, a fost motivată de Pavle de faptul că Patriarhia Română încalcă teritoriul canonic al Episcopiei de Timoc, în scopul „continuării procesului de românizare a Văii Timocului“. În paranteză fie spus, patriarhul de la Belgrad a uitat să spună cât de „românizaţi“ şi „fără drepturi“ sunt sârbii din România, ajutaţi să construiască, iar nu să dărâme biserici.

Episodul de tristă amintire anticreş tină de la Malainiţa a fost un prilej ideal pentru publicaţiile sârbe („Politika“, „Danas“, „Vecernje Novostni“ etc.) să reia subiecte antiromâneşti şi panslaviste pentru a incita la ură şi intoleranţă, în scopul descurajării timocenilor de a-şi cere, pe la porţi deocamdată închise, dreptul la limbă şi credinţă strămoşească.

În tentativa de a motiva intervenţia brutală de la Malainiţa, Pavle a ameninţat că va internaţionaliza conflictul canonic creat de autorităţile de stat şi ecleziastice de la Bucureşti prin solicitarea arbitrajului Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol şi a celei Ruse, în scopul de a determina ortodoxia română „să dezamorseze escaladarea tensionării inter-etnice din Valea Timocului“. Autorităţile ecleziastice de la Belgrad uită însă să menţioneze că Patriarhia Română i-a solicitat în ultimii ani, de nenumărate ori, Patriarhului Pavle întrunirea comisiei teologice mixte pentru rezolvarea problemelor religioase şi canonice ale comunităţii româneşti din Valea Timocului, cauzate de nerecunoaşterea Eparhiei româneşti de la Vârşeţ, iniţiative ignorate cu dispreţ de înalţii prelaţi sârbi, care au recuzat cu obstinenţă membrii comisiei propuse de Bucureşti, respectiv pe Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului, Sofronie Drincec, episcopul din Ungaria şi Daniel Stoenescu, episcop de Vârşeţ.

Pentru Belgrad nu există nici dialog, nici toleranţă, iar pentru stoparea crucificăriir românilor timoceni a mai rămas, ca singură soluţie, intentarea unui proces la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de la Strasbourg (CEDO), care să decidă asupra recunoaşterii drepturilor religioase ale acestora, dat fiind precedentul acţiunii juridice câştigate de Mitropolia Basarabiei împotriva regimului comunist de laChişinău, patronat pe atunci de Patriarhia Rusă. Aceeaşi care îi predică patriarhului Pavle (vezi vizita delegaţiei bisericeşti sârbe la Moscova în 2002) că „este o obrăznicie din partea Patriarhiei Române să pretindă că are dreptul de jurisdicţie asupra ortodocşilor din afara hotarelor ţării, indiferent de originea lor etnică, aceştia aparţinând spaţiului ortodox slav, păstorit de Patriarhia Rusă“.

Ziarul „Ziua “din 6 mai ne comunică faptul că deputatul moldovean creştindemocrat Vlad Cubreacov (cel care a intentat la CEDO procesul Mitropolia Basarabiei c/Republica Moldova) a reuşit să determine un grup de 22 de parlamentari din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să susţină declaraţia „Respectarea drepturilor românilor din Timoc“. Pentru prima dată, în mod oficial, problema românilor timoceni este adusă în atenţia Consiliului Europei. Şi tot pentru întâia oară, pentru cei abandonaţi de soartă şi uitaţi de lume în haosul provocat la sud de Dunăre de naţionalismul sârb, apare o rază de speranţă. Aşteptăm curcubeul!