EDITORIAL

Paul Ghitiu

Suntem cu totii rezultatul educatiei, adica, dupa dictionare, al formarii noastre. Procesul devenirii fiecaruia este, in sine, un proces educativ (formativ): nu contenim, pâna in ultimul ceas, in familie, la scoala, pe strada, la munca, intre amici sau dusmani, sa aflam, sa retinem, sa urmam, sa cerem, sa furam, sa acceptam, sa respingem, sa judecam, sa ne asezam in centrul lumii. In acest proces continuu al vietii noastre dam piept cu cei care ne formeaza, sau cu cei dupa care ne formam: formatorii.
Din imaginea lumii la un moment dat putem afla ce tip de formatori au detinut puterea pâna atunci, adica ce educatie a primat. De exemplu, situatia din România se datoreaza unor formatori si unor modele preponderent si pe termen lung negative, distructive.
Astazi, câteva reflexii despre educatia publica si formatorii ei.

Ministrul …
Desi mult diferiti ca orizont cultural, coeficient de inteligenta, personalitate sau opera anterioara, toti ministri educatiei postdecembriste s-au manifestat, in anumite limite, similar.
Nu a fost unul care sa gândeasca si sa porneasca o dezbatere nationala asupra acestei teme zisa, altfel, prioritate nationala; care sa aiba rabdarea de a sonda personajele cu adevarat emerite din sistem, truditorii si nu profitorii acestuia: pedagogi recunoscuti prin rezultate si respectul parintilor si elevilor (respect materializat, de exemplu, in batalia pentru a fi in clasa „lu’ cutare“) si in mod special de cei din zona de pornire – educatori si invatatori – care au mult mai multe de spus despre personalitatea copiilor si formarea ei, decât prea specializatii profesori de liceu; care sa adune laolalta filosofi, sociologi, psihologi, antropologi, teologi si preoti, filologi, etnologi etc.
Nu a fost conceputa nici o modalitate inteligenta si eficienta pentru consultarea parintilor si a copiilor.
Nu s-a gândit nimeni ca politica educationala este o tema care raspunde si la daruire, dragoste, intelepciune, nu numai la o, prea adesea, gaunoasa terminologie.
Nu a avut nimeni bucuria – vobesc despre bucurie, dragoste, daruire tocmai pentru ca educatia publica este domeniul administratiei si politicii care se ocupa de copii si tineri - de a-si imagina pe cei carora urmau sa le fie aplicate solutiile alese, fragile fiinte umane la inceput de drum, usor deformabile de fanteziile noastre distructive.
Nu si-a propus nici unul sa se gândeasca la cele de mai sus, sa provoace o dezbatere, sa cheme la un proiect comun si apoi sa faca un pact politic asupra acestuia, astfel incât sa avem o reforma reala care sa fie continuata si, doar atunci când realitatea o cere, corectata. Sa-i adune si sa le zica: Domnilor, uite care-i treaba: cadem noi si veniti voi, vin americanii, vin europenii, vin rusii sau chinezii, nu conteaza, chestia asta asa ramâne!
Au fost in schimb preocupati sa schimbe oricum, orice, dupa orice model de aiurea, sau fara nici un model, fara nici o pregatire, fara sa inteleaga, sa schimbe doar ca sa-si justifice functia, sau, si mai rau, pentru ca incurajati de trepadusi lingusitori si incompetenti s-au crezut in stare sa construiasca. Au actionat, precum cei mai multi politicieni, convinsi ca scaunul pe care l-au ocupat le-a conferit intreaga competenta necesara unei astfel de incercari titanice si ultrasensibile deopotriva, uitând ca inaltimea scaunului nu este sursa competentei, responsabilitatii si generozitatii lor. Si, colac peste pupaza, au legat asazisele reforme de numele propriu si de cel al partidelor din care faceau parte, astfel incât au nascut un pervers si distrugator obicei: cei care le-au urmat au luat-o de la capat, cel mai adesea pierzând lucrurile bune si sporind seria inovatiilor aiuritoare. S-au purtat ca niste secretari de partid comunist, convinsi de universalitatea cunostintelor si abilitatilor lor si de dreptul lor de a dispune de ceilalti. Si faptul ca 99% dintre politicieni sunt la fel nu inseamna nimic; ceilalti nu lucreaza cu viitorul.

… profesorul, primarul, functionarul
Formati de formatori tot mai putin competenti si tot mai putin interesati de incarcatura si efectele activitatii profesorale, supusi presiunilor permanente ale propriei vieti – de ex. salarii comuniste si costuri capitaliste –, batuti de vânturile schimbarilor strategice aduse de inlocuirile sezoniere de ministri, confruntati cu mizeriile celor pusi sa ii coordoneze, hartuiti intre amenintarile si promisiunile (mincinoase) ale activistilor locali ai partidelor aflate la putere, victime ale derutei din lumea de azi, oameni deci si ei, cu idealurile, handicapurile, virtutile si viciile lor, profesorii stau in fata copiilor nostri ca niste carti deschise in care acestia citesc despre ceea ce ii asteapta si despre cum e mai bine sau cum trebuie sa fii in viata.
Sunt profesori pe care meseria nu i-a interesat sau care si-au pierdut si bruma de interes avuta vreodata, care isi arata fatis indiferenta, plictisul, aversiunea. Sunt profesori care vin bauti la scoala, care injura, care fac presiuni politice asupra elevilor si parintilor acestora, care isi manifesta, chiar deschis, interesul sexual fata de unii elevi, ii corup sau forteaza. Exista profesori care, pentru a-i convinge pe elevi ca au nevoie de meditatii, le dau note proaste (de exemplu in primul trimestru al primului an de liceu) sau prelungesc in scoala mai mici sau mai extinse afaceri. Sunt profesori sensibili la pile, spaga, care vând rezultatele examenelor sau olimpiadelor. Si mai sunt si profesorii – Mai multi? Mai putini? - care incearca sa mentina nivelul profesiei lor la un nivel de exceptie, sau macar decent.
Profesorii sunt insa doar o parte din ceea ce intâlnesc copiii in acest mediu. Ei vad ca scoala lor nu se repara si cade pe ei pentru ca - aud de la profesori, parinti, alti elevi etc. - pe primari nu-i intereseaza, nu au, sau nu mai au bani, caci i-au cheltuit aiurea sau i-au furat, sau pentru ca localitatea lor nu primeste bani de la buget, primarul fiind membru al altui partid decât cel de la guvernarea tarii sau a judetului.
Alti copii vad ca scoala lor se repara, ca totul este inlocuit, chiar termopanele, parchetul, tablele etc. puse cu un an sau doi in urma din banii parintilor, ca in niste clase oricum joase se monteaza tavan fals cu spoturi, peretii claselor si holurilor, desi in perfecta stare, sunt imbracati in lemn, ca toate se fac atunci când anul scolar sta sa inceapa, ca se lucreaza prost, se desface si se reface, in risipa si in dispret fata banii cheltuiti. Bani despre care, elevii aud, de la profesori, parinti, alti elevi etc., ca intra in mare parte in buzunarul primarului si al altor functionari de partid si de stat si atunci cu cât mai multi cheltuiti cu atât mai bine. Cum aud ca doar astfel se fac reparatiile, ca scoala nu are adesea nici un cuvânt in ceea ce priveste lucrarile necesare, materialele sau firma executanta, ca daca se opune risca sa se darâme sau e schimbata conducerea.
De aceea, probabil, dupa cum arata studiul Institutului de Stiinte ale Educatiei, nici nu vor sa se mai faca profesori. Si nici ministri.