BIOETICA

Vasile Astărăstoae

Somnul bioeticii poate naşte monştri!

Necesitatea educării publicului şi a mass-media în domeniul bioeticii apare ca un deziderat de actualitate în România. Majoritatea tăcută trebuie să-şi spună cuvântul, bioetica fiind o problemă mult prea importantă încât să fie lăsată doar pe seama unor „eticieni“, care consideră că teoria însuşită numai din cărţi poate să elimine modelul cultural al colectivităţii.

După ce George Bush Jr. a câştigat cu cel mai mare vot popular alegerile din SUA (deşi a avut împotriva sa majoritatea mass-media, intelectualitatea liberală şi mediul artistic), analiştii politici americani şi europeni au încercat să afle secretul acestui succes. Răspunsul a fost dat de exit-pollurile care au arătat că unul din cinci alegători a fost determinat să-l voteze in funcţie de atitudinea sa în problemele de bioetică: clonare, reproducere umană asistată, avort etc. Dezbaterea bioetică a acoperit peste 30% din campania electorală, dovedind astfel interesul electoratului faţă de acest domeniu şi educaţia acestuia în probleme de bioetică. În mod curent, în mass-media americană problemele de bioetică acoperă prima pagină.

Bioetica a dat un preşedinte Statelor Unite ale Americii!

În ultimele luni, cu totul neaşteptat pentru mass-media românească, etica reproducerii umane asistate medical a constituit un subiect de prima pagină. Două evenimente (aducerea pe lume de către o femeie de 67 de ani a unui copil prin reproducere umană asistată medical şi comerţul cu embrioni umani) au adus sub lumina reflectoarelor o lege care, aparent, ar fi avut un caracter strict tehnic: Legea nr. 217/2003 privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată. Legea a fost aprobată fără dezbatere publică de ambele camere ale Parlamentului, trimisă spre promulgare preşedintelui României şi retrimisă Parlamentului de către Preşedinţie cu câteva obiecţii. Reacţiile apărute cu privire la această lege (după votarea ei) evidenţiază o realitate tristă, dar de care nu se poate face abstracţie: dezinteresul fată de valorile etice şi absenţa educaţiei în acest domeniu.

Câteva aspecte trebuie subliniate.

În primul rând, dispreţul decidenţilor faţă de angajamentele pe care şi le iau. Deşi prin legea nr. 17/2001 România a aderat la Convenţia de la Oviedo (Convenţie în care se menţionează în mod expres obligaţia de a se iniţia şi organiza dezbateri publice cu privire la legislaţie cu impact etic), Legea nr. 217 a fost adoptată într-un cvasi-anonimat, fără o astfel de dezbatere.

În al doilea rând, reproducerea umană a fost scoasă din contextul cultural şi sociologic şi tratată ca un simplu act biologic cu o singură finalitate şi anume perpetuarea speciei. Într-o astfel de abordare, reproducerea umană asistată a fost considerată drept un simplu act medical, fără încărcătură etică deosebită, iar consultanţii au fost doar medici interesaţi în promovarea acestei manopere. Astfel, se explică lacunele (intenţionate sau neintenţionate) majore ale legii: nereglementarea modalităţilor şi condiţiilor de prelevare a produselor biologice de la donatori, vârsta donatorilor, vârsta beneficiarilor acestor tehnici, soarta embrionilor supranumerari.

În al treilea rând, intervenţia în dezbateri a unor grupuri minoritare, dar active, care, speculând lipsa de reacţie a societăţii civile, încearcă să-şi impună punctul de vedere. Manipulând semantic o serie de noţiuni şi principii, astfel de intervenţii (îndeosebi ale organizaţiei Accept şi ale ßcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative) vorbesc despre scopul şi mesajele medicinii (deşi practicarea acestei profesii le este străină), despre drepturile
absolute ale individului, despre multiculturalism, globalizare şi integrare europeană. Cei în cauză, din snobism sau pentru a-şi impune punctul de vedere, fac abstracţie de un element esenţial, şi anume că bioetica are un caracter naţional şi comunitar, că integrarea înseamnă prezervarea diversităţii şi că drepturile absolute ale unui individ nu pot fi exercitate fără a ţine cont de drepturile celorlalţi. Altfel, ne-am afla în situaţia în care o minoritate activă şi agresivă ar decide în defavoarea majorităţii, am ajunge ca în România să fie un lucru ruşinos şi imoral să declari că eşti alb, creştin şi heterosexual.

În sfârşit, necesitatea educării publicului şi a mass-media în domeniul bioeticii apare ca un deziderat de actualitate în România. Majoritatea tăcută trebuie să-şi spună cuvântul, bioetica fiind o problemă mult prea importantă încât să fie lăsată doar pe seama unor „eticieni“, care consideră că teoria însuşită numai din cărţi poate să elimine modelul cultural al colectivităţii. În acest mod nu s-ar transfera frustrările din viaţa cotidiană în prezentarea unor activităţi medicale. Parlamentarii nu ar mai declara că realizarea reproducerii asistate la o femeie de 67 de ani constituie o premieră ştiinţifică şi o realizare deosebită a medicinei româneşti când, în realitate, nu este vorba decât despre o manoperă aproape intrată în cotidian, la care elementul inedit este doar vârsta femeii. În concluzie, somnul bioeticii poate naşte monştri!